Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că deocamdată nu a fost luată o decizie referitor la participarea delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a CSI.
Despre aceasta el a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Mai examinăm această chestiune. Decizia va fi luată azi sau mâine, reieşind din interesele Moldovei şi dezvoltarea parlamentarismului", a spus Candu.
Întrebat de jurnalişti referitor la afirmaţiile Preşedintelui Igor Dodon, care a declarat că delegaţia Moldovei va participa la şedinţă, speakerul şi-a exprimat regretul că "este nevoit să se adreseze Preşedintelui prin intermediul presei".
"Aş fi preferat să comunic direct, pentru a discuta toate problemele. Preşedintele nu poate vorbi de participarea delegaţiei parlamentare la forum, deoarece competenţele Preşedintelui nu se răsfrâng asupra Parlamentului. Noi avem o separare a puterilor, avem Constituţia care prevede rolul Preşedinţiei, rolul Parlamentului şi rolul Guvernului. De aceea, decizia în privinţa acestei chestiuni o ia Parlamentului, al cărui preşedinte sînt eu", a amintit Candu.
Săptămâna trecută, speakerul nu a exclus posibilitatea că Parlamentul Moldovei ar putea boicota Adunarea Parlamentară a CSI, care va avea loc la Sankt-Petersburg în perioada 26-28 martie. Acest lucru ţine de faptul că Rusia nu a oferit un răspuns la Nota pe care Moldova i-a transmis-o la începutul lunii martie. În Nota de protest, autorităţile Moldovei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de "abuzurile din partea Rusiei împotriva unor oficiali moldoveni", care "sînt opriţi abuziv la intrarea în Federaţia Rusă, interogaţi, percheziţionaţi, trataţi în mod umilitor de către reprezentanţi ai serviciilor speciale ruseşti". În Notă se arată că, "până la soluţionarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abţină de la deplasări în Federaţia Rusă".
так значит, Канду признает, что Молдова далеко не независимое государство и является ...колонией ЕС ...или все-таки США - откуда родом координаторы молдавского "координатора", а может вообще SRL не скорее всего ООО - ОБЩЕСТВО Ограниченных Отщепенцев ? :) и то, что Рокфеллер старший ушел в мир иной они еще не знают ... как и то, появятся ли в Молдове еще те, кто и "мертвые души" скупают и "мертвые долговые обязательства"!? :)
Не считаю необходимым участие парламентской официальной делегации на этом совещании. СНГ как организация давно труп и в морге делать нечего. Но отдельные депутаты, в частном порядке могут посещать и морги в том числе,тем более если их призывает их "президент". Берут отпуск и едут.
Петрович 20 мар. 23:05 - так ты признаешь Молдову НЕЗАВИСИМОЙ и СУВЕРЕННОЙ или нет ?! относительно того, чем и кем ты обкурен - спрашивать не собираюсь. но про твое "общественное место", где и пиво пьют вареное и вино куреное, - приблизительно знаю , - к тебе ведь частенько даже экс-президент ПМР захаживал - не так ли ...и с кем он из молдавских послов в РФ был связан, как и ты - может напомнить ?! ну, а ты, Mircea 21 мар. 6:57, если хочешь быть крепостным рабом - тебе этого никто не может запретить, - под турецким игом 300 были - можете еще 300 похлебать свои щи ...калошами !
кому-то очень хочется прогрессировать в молдавской резервации, куда будут весь просроченный и списанный мусор спихивать евроинтеграторы по евроценам да гастеровские денежки "сжирать" при этом, - неплохая "перспектива" для процветания и независимости...осталось только евротюрьму построить и оборудовать с 5-тью этажами вглубь! )
Потихоньку наша вороватая власть отдаляет страну от СНГ, конечная остановка это выход их СНГ, что чревато серьезными последствиями для страны и граждан. Соглашение о свободной торговле с ЕС не действует, чтобы они там не говорили.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu