Oamenii legii au luat sub control bazinele acvatice piscicole naturale din 1 aprilie pînă la 9 iunie.
Aceștia vor efectua razii pentru a preveni și contracara braconajul și pescuitul ilicit în perioada de prohibiție, informează NOI.md.
Tot în această perioadă este strict interzis pescuitul industrial-comercial, sportiv și de amator al tuturor speciilor de pește, crustacee și alte viețuitoare din bazinele acvatice piscicole naturale.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, urmează a fi inițiate un șir de măsuri precum: organizarea întrunirilor cu proprietarii obiectivelor acvatice piscicole, cu administrația publică locală și autoritățile responsabile de protecția mediului pentru a depista problemele și a găsi soluțiile necesare. La fel, vor fi inspectate bazinele acvatice și se vor purta discuții cu cetățenii privind masurile de siguranță pentru a nu admite cazuri de înec.
În urma efectuării primelor razii de către reprezentanții Poliției, efectuate pe 1 și 2 aprilie, au fost documentate cinci contravenții cu privire la încălcarea regulilor de pescuit. Tot atunci au fost ridicate trei plase de pescuit cu lungimea totală de 59 metri și o barcă.
Inspectoratul General al Poliției îndeamnă amatorii de pescuit să se abțină de la această activitate în perioada de prohibiție, pentru a permite reproducerea naturală a peștelui în condiții optime.
Adăuga comentariu