Cutremure stiri: 502

Bugatti Veyron Grand Sport Blanc Noir, pus la vînzare pentru 1.99 milioane de dolari

29 apr. 2013,, 16:23   Ştiri Auto
2431 0

Фото: Bugatti

Unicul exemplar Bugatti Veyron Grand Sport Blanc Noir a fost pus din nou la vânzare. De data aceasta, îl vinde al doilea proprietar al său, care solicită 1.99 milioane de dolari.

Bugatti este unul dintre producătorii exotici ai lumii, iar fiecare creaţie a acestora poate să intre fără probleme în portofoliul unui colecţionar, exclusivitatea fiind asigurată de producţia limitată şi costurile ridicate asociate unui model al constructorului din Molsheim. Dar ce se întâmplă când avem o ediţie limitată a unui model care era deja oferit în serie limitată? În cazul de faţă, o casă de licitaţii din Statele Unite ale Americii a pus la vânzare un Bugatti Veyron Grand Sport Blanc Noir, unicul exemplar de acest tip, preţul anunţat fiind de 1.99 milioane de dolari, echivalentul a 1.53 milioane de euro.Modelul a parcurs doar 1.238 kilometri în cei trei ani de existenţă, dar valoarea sa nu a fost afectată în niciun fel de acest rulaj. Din contră, fiind singurul Veyron Blanc Noir din lume, valoarea sa ar putea să crească de-a lungul anilor chiar dacă rulajul său va creşte.

Veyron-ul din imagini nu este la prima sa vânzare, modelul fiind vândut în 2011 pentr usuma de 2.5 milioane de dolari. Încă de atunci, modelul a atras atenția publicului, acesta nefiind încadrat într-o serie limitată anunțată oficial de compania din Molsheim.Modelul prezintă o caroserie albă cu finisaj mat, accentuată prin tușe de negru lucios. Interiorul este îmbrăcat în negru, fără ornamente albe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав