Recent, Federația Sindicală a Educației și Științei a anunțat că la finele lunii curente, pedagogii din întreaga țară vor ieși la o grevă generală.
Ministerul Educației condamnă aceste acțiuni și afirmă că acest fapt va perturba procesul educațional, informează NOI.md.
„Este important ca profesorii să își facă datoria cu respect pentru elevi și părinți. Ministerul Educației este aliatul profesorilor, subliniind totodată că elevii au prioritate. Asemenea abordări sînt profund regretabile, în special, înainte de sesiunea de examene, va afecta elevii”, se arată în reacția Ministerului Educație.
Totodată, reprezentanții Ministerului afirmă că susțin cererea pedagogilor de majorare a salariului, „însă, la momentul actual, bugetul nu permite o creștere pe măsura doleanțelor exprimate de sindicat”. Cu toate acestea, specialiștii lucrează asupra elaborării noii metodologii de remunerare a cadrelor didactice, bazate pe aprecierea performanțelor. „Majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este o soluție irealizabilă pe termen scurt indiferent de sprijinul guvernamental pentru acest sector”, susține Ministerul Educației.
La fel, este menționat faptul că Ministerul Educației este deschis pentru o dezbatere transparentă și constructivă în cadrul unor consultări publice și la propuneri privind proiectul metodologiei de salarizare a cadrelor didactice din învățămîntul general. În acest context, sînt anunțate dezbateri publice în diferite regiuni ale republicii, la începutul lunii mai.
„Avem încredere că pedagogii vor manifesta o atitudine responsabilă față de elevi și nu vor întrerupe procesul educațional. Avem respect pentru toți profesorii, dar elevii trebuie să aibă prioritate”, au conchis cei de la Minister.
Reamintim că, pedagogii din întreaga țară au anunțat, pe 28 aprilie, grevă generală. Astfel în această zi, profesorii se vor afla la locul de muncă, însă minimum două ore nu vor activa conform orarului stabilit. Aceste măsuri sînt întreprinse în contextul protestelor care durează deja de patru luni, prin intermediul cărora cadrele didactice cer o majorare de salariu cu 50%. Deocamdată, responsabilii de la guvernare au declarat că sînt gata să crească salariile pedagogilor numai cu 5%, începînd din toamna anului curent.
если педагогов поддержат еще и родители и будут требовать отставки "квотированных министров", которые и с образованием-то никогда не имели дело и даже пед.ВУЗ не закончили - тогда кабмину с парламентом уже сегодня нужно подыскивать замену ...не только Фусу, но и приминистерским "здравоохронцам"!!!
"Важно, чтобы учителя выполняли свой долг по отношению к ученикам и родителям." Какой к чертям собачьим долг? Эти люди никому ничего не должны, они работают, а за работу нужно платить, а когда плата за работу не предусматривает не то, что бы в отпуск в Европу или Египет сорваться, а даже на банальные одежду, обувь, пищу и коммуналку не хватает - тогда остаются только протесты. Пока, что мирные...
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu