Protestul a avut loc în fața Palatului Victoria, pe scuarul central din Piața Victoriei, locul unde au avut loc manifestațiile de amploare din luna februarie.
Numărul persoanelor prezente în piață la momentul de vîrf al protestului a fost de peste 500, potrivit unor surse.
Protestarii au scandat lozinci împotriva partidelor din actuala coaliție guvernamentală și împotriva grațierii faptelor de corupție. De asemenea, ei au aprins la unison lanternele de la telefoanele mobile, au fluturat steaguri ale României, SUA, UE și Republicii Moldova.
Senatorii juriști au votat miercuri un amendament la proiectul legii pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență. De asemenea, sînt grațiate fapte săvîrșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia sau fapte săvîrșite de funcționari străini sau în legătură cu aceștia.
Adăuga comentariu