Avînd dimensiunile de 183 centimetri x 173 centimetri, tabloul reprezintă un cap negru înfiorător, pictat pe un fond albastru auzur și a fost adjudecat după o licitație de peste 10 minute - o durată extrem de neobișnuită pe piața licitațiilor de artă.
Precedentul record de preț pentru acest artist a fost stabilit în mai 2016 și aparținea unui tablou fără titlu ce a fost vîndut cu 57,2 milioane de dolari.
La puțin timp după vînzarea de joi seară, casa Sotheby's a anunat că noul proprietar al lucrării este același care a stabilit precedentul record - colecționarul japonez Yusaku Maezawa, care a devenit astfel proprietarul celor mai valoroase două picturi semnate de Basquiat.
Miliardarul nipon, care a făcut avere din comerțul online cu îmbrăcăminte, a cheltuit 97.8 milioane de dolari pentru șapte opere de artă în timpul licitațiilor de primăvară organizate în 2016.
Yusaku Maezawa, în vîrstă de 41 de ani, a anunțat printr-un comunicat de presă ce a fost difuzat joi că intenționează să prezinte noul tablou de Basquiat într-un viitor muzeu pe care dorește să îl construiască în Chiba - o localitate din estul Japoniei -, orașul lui natal.
Adăuga comentariu