Printre subiectele ce urmează să fie abordate la Adunarea Federală se numărăr dezvoltarea unor proiecte de cooperare bilaterală în securitate, economie şi legislativ. „Temele de discuţii vor fi axate pe reformele iniţiate de autorităţile Republicii Moldova, inclusiv cea a Guvernului, dar şi preocupările de securitate în contextul conjuncturii regionale şi a statutului de neutralitate", se arată în comunicatul serviciului de presă al Legislativului.
Delegaţia parlamentară va avea la Berna întrevederi cu preşedintele Consiliului Naţional din Elveţia, Jurg Stahl, şi preşedintele Consiliului Statelor din Elveţia, Ivo Bischofberger. Programul include o întîlnire cu directorul Agenţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare, ambasadorul Manuel Sager, şi cu şeful Oficiului Federal al poliţiei, Nicoletta Della Valle.
Adăuga comentariu