Candu a calificat drept grav și nedemocratic acest comportament. El și-a cerut scuze, în numele autorităților, de la echipa postului de televiziune menționat.
„Nicio strategie, niciun plan de acțiuni nu ne va apropia de Europa, pînă nu vom învăța să ne respectăm. Organizatorii protestelor au responsabilități pe care trebuie să le onoreze. Îmi prezint scuze, din partea autorităților Republicii Moldova, pentru echipa Publika TV, în persoana reporterului Victoria Kriukova și a operatorului Igor Krocos, agresați în timpul protestului de ieri. Am rămas surprins de declarația directorului API, Petru Macovei, o persoană care pretinde că apără interesele presei, prin care a justificat agresiunea asupra jurnaliștilor în cauză”, a comentat spicherul.
Demnitarul a mai remarcat că toți jurnaliștii trebuie lăsați să-și poată face meseria, indiferent dacă „ne place sau nu politica lor editorială”.„Să fie foarte clar, nu vom tolera și nu vom trece sub tăcere încercările repetate de segregare a mediei din partea anumitor grupări. Cerem să se ia atitudine față de această tendință de intimidare a presei”, a adăugat el.
Adăuga comentariu