X 
Cutremure stiri: 503

Veaceslav Negruţa: Toate instituţiile statului manifestă disponibilitate pentru a soluţiona cazul Moldova-Agroindbank

30 mai. 2013,, 10:16   Politică
2679 0
Foto: moldnews.md
"Toate instituţiile statului manifestă disponibilitate pentru a soluţiona cazul Moldova-Agroindbank", a anunţat miercuri, în debutul şedinţei Guvernului, ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

Potrivit Agenţiei "Infotag", ministrul a informat că, marţi, a avut loc şedinţa subcomitetului pentru stabilitate financiară, la care au participat reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Ministerului Justiţiei, Centrului Naţional Anticorupţie, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, în cadrul căreia s-au coordonat toate acţiunile ce urmează a fi întreprinse în acest caz.

"În aceste condiţii, cred că se impune ca la începutul săptămânii viitoare să aibă loc o nouă şedinţă a Comisiei Naţionale pentru Stabilitate Financiară, pentru a totaliza acţiunile întreprinse în aceste zile. Săptămâna viitoare este una crucială pentru ca toate aceste acţiuni stabilite să cunoască finalitate. Cel mai important este că toate instituţiile statului şi-au exprimat disponibilitatea pentru a soluţiona cazul", a spus ministrul.

Premierul interimar Iurie Leancă a solicitat ca toate instituţiile şi ministerele din domeniu să de-a dea dovadă de maximă responsabilitate şi promptitudine.

"În cazul "Registru" am demonstrat că ne putem mobiliza. Sper că şi în acest caz vom reuşi să intervenim prompt şi nu vom ajunge în situaţia în care să fie periclitată situaţia financiară a ţării. Moldova-Agroindbank este o bancă foarte importantă pentru sistemul financiar al ţării. Trebuie să întreprindem toate acţiunile pentru a asigura funcţionarea băncii şi pentru a nu vulnerabiliza sectorul bancar din Moldova", a spus Iurie Leancă.

Ieri, Moldova-Agroindbank a anunţat despre faptul că a fost supusă "unui atac fără precedent". "Începînd cu februarie 2013, banca, organele de conducere ale acesteia, precum şi acţionarii băncii, au devenit ţinta unor noi acţiuni frauduloase din partea unui grup de persoane care acţionează în mod concertat, fiind susţinut de către unele persoane cu funcţii de răspundere din organele de stat (administrative şi judiciare), precum şi de către Registratorul independent "Registru-Corect", menţionează administraţia băncii.

În comunicatul emis de Moldova-Agroindbank se menţionează că "acţiunile în cauză reprezintă continuarea realizării schemei ilegale şi deosebit de periculoase lansate în adresa BC"Moldova-Agroindbank" SA şi acţionarilor ei în vara anului 2011 şi în anul 2012, dar care, prin amploarea şi impactul lor, depăşesc cu mult respectivele atacuri de tip raider".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав