X 
Cutremure stiri: 501

Diacov reacționează la inițiativa PSRM de demitere a Guvernului

15 iun. 2017,, 12:50   Politică
3888 8

„Noi sîntem liniștiți și așteptăm orice semnal”. Astfel a comentat președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, intenția socialiștilor de a obține demiterea Guvernului Filip.

Declarația a fost făcută pentru NOI.md. Politicianul a remarcat că nici această a moțiune de cenzură, ca și multe altele depuse de PSRM, nu are sorți de izbîndă. Potrivit lui, socialiștii doar își fac de lucru prin asemenea acțiuni.

„Ei mai știu altceva? Majoritatea populației nu dorește lucrul ăsta, eu înțeleg că ei «își fac datoria», trebuie să vorbească ceva, să facă ceva, să declare ceva ca «să aibă treabă». Moțiunile, de obicei, se depun atunci cînd lucrul ăsta se poate realiza, dar că depui în fiecare săptămînă cîte o moțiune simplă și, din cînd în cînd, cîte una de cenzură înseamnă că pur și simplu îți faci de lucru și vrei să fii pe ecrane”, a explicat Diacov.

Comentînd o altă inițiativă de demitere a Guvernului, venită din partea deputaților PLDM și PCRM, pe cazul presupuselor ilegalități de la ÎS „Poşta Moldovei”, Diacov a precizat: „Fiecare e liber să facă cum consideră necesar”.

„Aceste două grupuri PCRM și PLDM sînt grupuri antagoniste cu socialiștii, dar o să vedem. E și acesta un mesaj – în ce măsură găsesc limbă comună atunci cînd se manifestă. Noi sîntem liniștiți, așteptăm orice semnal. Vor depune socialiștii – bine, nu vor depune – și mai bine. Ne vedem de treabă…”, a punctat intervievatul.

Fruntașul democrat s-a arătat convins că Guvernul Filip este în afara oricărui pericol, întrucît își face datoria cum știe el mai bine.


„Sigur că nu putem fi absolut mulțumiți. Nu cred că există vreo țară unde un guvern este absolut mulțumit. Și la noi la fel. Dar această nemulțumire este legată de faptul că vrem să facem mai multe și Guvernul la fel. Acest guvern se ocupă cu ceea ce trebuie, e un guvern care nu emană conflicte, nu transmite mesaje negative, care încearcă să se detașeze de lupta politică. În rest, sigur că, dacă ești în opoziție, găsești întotdeauna ce să mai spui”, a adăugat el.

Menționăm că socialiștii nu dispun de două semnături pentru a depune moțiunea de cenzură. Ei și-au îndemnat colegii din Legislativ să susțină demersul demiterii Guvernului. Conform legii, moțiunea de cenzură poate fi inițiativă de cel puțin 26 de deputați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав