Aceștia au extorcat mijloace bănești ce nu li se cuvin, pentru încetarea unei urmăriri penale.
Potrivit denunțătorului, omul legii și apărătorul, acționînd în complicitate, ar fi pretins și primit 2000 de euro pentru a adopta o decizie de încetare a urmăririi penale pe un caz de conducere a autoturismului în stare avansată de ebrietate și în lipsa permisului de conducere. La momentul documentării, concentrația de alcool în aerul expirat al șoferului ar fi fost de 0,69 mg/l. Conform celor invocate de suspecți, o pare din banii extorcați urmau să ajungă și la procurorul care instrumentează cazul.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz, iar dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 5 ani sau amendă în mărime de pînă la 150 de mii de lei.
Adăuga comentariu