Cutremure stiri: 506

Primii deputaţi transnistreni au criticat decizia de depreciere a rublei

30 iun. 2017,, 14:10   Economie
2529 1

Adunarea consultativă a primilor deputaţi transnistreni a criticat decizia autorităţilor regiunii de a majora brusc cursul oficial de la 11,3 pînă la 15 ruble pentru un dolar american.

Discutînd ieri acest subiect, ei au spus că deprecierea rublei demonstrează "competenţa insuficientă a autorităţilor în această chestiune", deoarece "acest lucru trebuia făcut mai înainte, treptat, cel puţin în trei etape, după cum spuneau mulţi economişti, inclusiv la şedinţe primilor deputaţi transnistreni".

În hotărîrea adunării foştii deputaţi indică asupra "neadmiterii scăderii bruşte a rublei" şi cer conducătorilor băncii centrale (BCT) şi guvernului "să desfăşoare o politică monetar-creditară mai flexibilă, să reacţioneze la timp la schimbările de pe piaţa valutară, cu aplicarea ulterioară a instrumentelor de reglementare financiară şi bancară".

În opinia lor, este necesară ajustarea taxei de comision aplicate de bănci la efectuarea operaţiunilor de schimb valutar (în prezent taxa este de 2% - "I").

Adunarea îi recomandă preşedintelui Vadim Krasnoselski să vină cu iniţiativa privind posibila compensare parţială a salariilor, pensiilor şi depozitelor populaţiei. Băncilor le recomandă să prelungească termenul de achitare a creditelor luate pînă la schimbarea cursului rublei, iar guvernului – să ia toate măsurile necesare de control asupra preţurilor.

Adunarea intenţionează să revină la examinarea acestor subiecte în luna septembrie.

Hotărîrea a fost semnată de primul preşedinte al autoproclamatei RMN, Igor Smirnov, care este şi preşedinte al Adunării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав