X 
Cutremure stiri: 505

Europa îi aduce un omagiu lui Helmut Kohl

1 iul. 2017,, 15:17   Externe
1559 0

Circa douăzeci de șefi de stat și de guvern, un fost suveran și mai multe sute de personalități asistau sîmbătă la o ceremonie de omagiere a fostului cancelar german Helmut Kohl în hemiciclul Parlamentului European din Strasbourg, relatează AFP.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Helmut Kohl acoperit cu drapelul european și purtat de către opt militari germani a fost instalat pe un catafalc ridicat în hemiciclu pentru această ceremonie, fără precedent în Uniunea Europeană.

Trei coroane de flori au fost așezate în fața catafalcului: una în culorile drapelului Republicii Federale Germania, alta în numele Uniunii Europene și cea de-a treia în numele soției sale, cu inscripția 'In Liebe, deine Maike'.

''Helmut Kohl era un adevărat european și un prieten. Europa îi datorează mult'', a subliniat, înainte de ceremonie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Helmut Kohl, părintele unificării germane, arhitect al extinderii UE și promotor al prieteniei franco-germane, a decedat pe 16 iunie, la vîrsta de 87 de ani. El a fost cancelar timp de șaisprezece ani, din 1982 pînă în 1998, și ''moștenirea sa pentru Europa este enormă'', a mai spus Juncker, precizînd că va lua cuvîntul în cadrul ceremoniei ''ca prieten, nu ca lider''.


Este pentru prima dată în istoria sa cînd UE organizează o astfel de ceremonie, în care i se aduce un omagiu unuia dintre cei trei lideri declarați ''cetățeni de onoare ai Europei'' , a subliniat Juncker, inițiatorul acestui eveniment. Ceilalți doi sînt francezii Jean Monet, decedat în 1979, și Jacques Delors, în vîrstă de 91 de ani. Mulți dintre liderii care l-au cunoscut pe Kohl, printre care Jacques Delors, Valery Giscard d'Estaing, Jacques Chirac și Mihail Gorbaciov, nu au putut veni la Strasbourg din motive de sănătate.

Șaptesprezece lideri europeni erau prezenți, inclusiv premierul britanic Theresa May. Spania era reprezentată de fostul suveran Juan Carlos și de fostul șef de guvern Felipe Gonzalez, Italia de fostul președinte al Comisiei Europene și fost șef al guvernului Romano Prodi, iar Portugalia de Jose Manuel Barroso, fost președinte al Comisiei Europene și fost prim-ministru.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a mers la Strasbourg cu fostul președinte Nicolas Sarkozy și l-a invitat să ia loc la tribună la intrarea în Parlamentul European pentru o fotografie cu președinții celor trei instituții europene care îi întîmpinau pe invitați.

Opt invitați se vor exprima în cursul ceremoniei: președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Apoi, ''la cererea văduvei'' fostului cancelar, vor fi aduse omagii din partea fostului premier spaniol Felipe Gonzalez, a fostului președinte american Bill Clinton și a premierului rus Dmitri Medvedev.

Președintele francez, Emmanuel Macron, apoi cancelarul german, Angela Merkel, vor rosti ultimele două alocuțiuni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав