Cutremure stiri: 507

Cele mai mari inundaţii din ultimul deceniu, în Germania şi Ungaria, au provocat pagube de miliarde de euro

10 iun. 2013,, 10:01   Externe
4135 1
Foto : euronews.com
Un baraj s-a rupt pe fluviul Elba, în estul Germaniei, forţînd mii de oameni să-şi părăsească locuinţele din jurul oraşului Magdeburg, relatează BBC.

Nivelul apei la Magdeburg a ajuns la 7,44 de metri, duminică, aproape de patru ori mai mare decît nivelul normal,de 2 metri.
În Ungaria, nivelul apelor Dunării era aşteptat să ajungă la un record, duminică, după cele mai mari inundaţii din ultimul deceniu.

Cel puţin 15 oameni au murit în timpul inundaţiilor din Europa Centrală, apele provocînd pagube de milarde de euro.

Autorităţile din Germania au deschis o anchetă în cazul unei scrisori în care erau exprimate ameninţări privind atacuri asupra mai multor baraje. Motivul din spatele ameninţărilor nu este cunoscut, dar ameninţarea este luată în serios la Berlin.

În Budapesta, barajele au fost întărite şi se pare că au rezistat pînă acum. De-a lungul a 700 de km ai fluviului Dunărea, mii de oameni, inclusiv voluntari şi deţinuţi, au lucrat pentru întărirea digurilor cu pămînt şi saci de nisip.

Vineri seara, localnicii au fost evacuaţi din casele lor din satul Gyorujfalu, în apropierea oraşului Gyor, din cauza unui dig slăbit de o alunecare de teren.

Pînă acum nu s-a înregistrat niciun deces în Ungaria, cauzat de inundaţii. Apele erau aşteptate să ajungă la 9 metri în Budapesta, diuminică seara, iar barajele au o înălţime de 9,50 metri.

În Magdeburg, peste 23.000 de oameni şi-au părăsit casele, în timp ce apele au crescut şi electricitatea a fost întreruptă. Barajele de pe Elba şi Saale au fost slăbite de zile întregi de furtuni.

Preşedintele german Joachim Gauck a vizitat oraşul Halle, lovit de inundaţii, lîngă Magdeburg, şi a adus un omagiu modului în care locuitorii au făcut faţă provocărilor.

“Este fantastic să vezi cum oamenii sar să se ajute unii pe alţii. Şi vezi că mulţi dintre ei sînt epuizaţi, dar sînt fericiţi şi asta par să-i motiveze”, spunea Gauck.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав