„Au percheziționat casa mamei mele. Eu și soțul meu nu am locuit niciodată acolo. Ei au percheziționat și casa părinților soțului meu. Acolo, de asemenea, nu am locuit. Chiar acum percheziționează apartamentul fratelui meu. În acel apartament, în general, nu a locuit nimeni niciodată. Apartamentul, luat în credit, nu e locuibil. Nu au început nici măcar reparațiile. Motivele? Careva dintre jurnaliștii „independenți“ de la TSB și Canalul I transnistrean îl pot întreba pe Krasnoselski, care sînt cauzele admiterii unei astfel de fărădelegi? Totul ar trebui să fie în conformitate cu legea, nu?„a scris Nina Șevciuk.
Reamintim, că fostul președinte al Transnistriei a fost nevoit să se adăpostească pe malul drept al Nistrului, după ce organele de drept ale nerecunoscutei RMN au început, potrivit afirmațiilor sale prigonirea lui nefondată și ilegală. Responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Moldova, la rîndul său, susțin că ei nu știu unde se află Șevciuk.
Adăuga comentariu