Cutremure stiri: 507

Decizie în cazul omorului opozantului rus Boris Nemțov

13 iul. 2017,, 15:10   Externe
1498 0

Cei cinci bărbați acuzați de uciderea opozantului rus Boris Nemțov, în februarie 2015, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 11 și 20 de ani de închisoare de un tribunal din Moscova, după un proces care nu a permis cu toate acestea stabilirea celui care a comandat asasinatul, informează agenția de presă AFP.

Bărbatul care a tras asupra lui Boris Nemțov, Zaur Dadaev, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în timp ce ceilalți patru coacuzați — frații Anzor și Șadid Gubașev, Temirlan Eskerhanov și Hamzat Bakaev — toți originari din republicile musulmane Cecenia și Ingușetia, au primit între 11 și 19 ani de închisoare.

Boris Nemțov (55 de ani), unul din criticii cei mai vocali ai președintelui Vladimir Putin, a fost asasinat în timp ce traversa un pod în centrul Moscovei, foarte aproape de zidurile Kremlinului. Nemțov lucrase la un raport privind implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, iar asasinarea sa a trimis fiori reci în cercurile de opoziție.

După mai mult de opt luni de audieri și trei zile de deliberări, 12 jurați i-au declarat la sfîrșitul lunii iunie vinovați pe inculpați, urmînd ca pedepsele propriu-zise să fie stabilite de tribunal.

Un al șaselea bărbat, cecenul Ruslan Muhudinov, identificat în decembrie 2015 drept comanditarul prezumtiv al crimei, este dat în continuare în urmărire de poliție.


Apropiați ai lui Nemțov au acuzat anturajul lui Ramzan Kadîrov, autoritarul lider cecen, și chiar pe acesta de responsabilitate pentru uciderea opozantului. La începutul lunii decembrie, justiția rusă a refuzat însă convocarea lui Kadîrov în calitate ca martor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав