Cei doi, în vîrstă de 49 de ani, respectiv 32 de ani, urmează să compară vineri în fața unui tribunal local și riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață.
Sîmbătă, poliția australiană a arestat patru bărbați în cadrul unor raiduri desfășurate la Sydney în urma unor informații privind pregătirea unui atac terorist asupra unui avion. Marți, un bărbat de 50 de ani a fost eliberat fără a fi pus sub acuzare, iar un altul a rămas în custodia poliției, care îi poate reține pe suspecți pînă la o săptămînă, în baza unor prerogative speciale.
Potrivit media locale, presupușii teroriști ar fi planificat să-și disimuleze bomba într-o mașină de tocat carne, dar poliția nu a confirmat deocamdată niciun fel de detalii, menționînd că vineri va face publice mai multe informații legate de această anchetă.
Mai devreme joi, premierul australian Malcolm Turnbull a declarat presei că ancheta poliției "avansează foarte bine în ce privește descoperirea de dovezi foarte substanțiale" și a elogiat atît poliția cît și serviciile de informații, subliniind că au reușit să "descopere complotul și să-l oprească".
Nivelul de alertă teroristă pentru aviație a fost scăzut joi de la "probabil", în momentul descoperirii complotului, la "posibil", la recomandarea agenției de spionaj australiene ASIO.
Adăuga comentariu