Potrivit agenţiei INFOTAG, proiectele care demonstrează tehnologii inovatoare pentru utilizarea surselor regenerabile de energie în cadrul programului de lucru "Energie sigură, regenerabilă şi eficientă" a programului UE "Orizont 2020" vor fi acceptate pînă la 7 septembrie.
Este prevăzută finanţarea în mărime de 105 mil. euro nouă linii de apel pentru proiecte de cercetare şi inovare în domeniul energiei regenerabile. Printre acestea - reducerea costului energiei fotovoltaice, deciziile privind utilizarea căldurii solare în procesele industriale, sistemelor geotermale mai eficiente şi convenabile pentru reconstrucţia clădirilor, cele mai perspective metode de producţie a biocombustibilului.
Sînt invitaţi să participe toate persoanele juridice din ţările eligibile pentru finanţare în cadrul programului "Orizont 2020". Moldova este o ţară un asociată la program, ceea ce îi permite să participe la program în aceleaşi condiţii ca şi statele membre ale UE.
INFOTAG precizează: "Orizont 2020" este cel mai mare program în domeniul cercetării şi inovării al UE . O finanţare de aproape 80 mlrd. euro este disponibilă pentru o perioadă de peste şapte ani (2014-2020) - adiţional investiţiilor publice private şi naţionale care vor atrage aceşti bani. "Orizont 2020" va contribui la realizarea unei creşteri economice inteligente, durabile şi favorabile incluziunii. Scopul este de a asigura Europa cu producţie ştiinţifică de clasă mondială şi tehnologie, de a elimina barierele în calea inovării şi de a facilita activitatea comună a sectoarelor public şi privat în furnizarea de soluţii la provocările cu care se confruntă societatea noastră.
Moldova a devenit prima ţară din zona Politicii europene de vecinătate, care a devenit membru al celui de-al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare, care a precedat programul "Orizont 2020". În general, participarea Republicii Moldova la al 7-lea program-cadru a condus la o contribuţie totală a UE de 3,75 mil. de euro, în timp ce contribuţia ţării la fondul asociaţiei în anii 2012-2013 a constituit 1,4 mil. de euro. Cota de participare a Republicii Moldova la al 7-lea program-cadru este proporţională cu mărimea şi potenţialul bazei de cercetare din ţară. Memorandumul de înţelegere între Comisia Europeană şi Academia de Ştiinţe a fost semnat la Bruxelles, pe 1 iulie. Procesul de ratificare a fost finalizat pe 08 august 2014.
Adăuga comentariu