„Denumirea (emisiunii) este „Andrei Malahov. În direct”. În obiectiv va fi același Andrei Malahov cu care toți s-au obișnuit, doar că cu o libertate mai mare, cu o percepere mai largă a necesităților spectatorilor”, a menționat mediatorul.
Referindu-se la decizia sa de a părăsi „Pervîi kanal”, Malahov a spus că „cei 25 de ani dedicați postului „Pervîi kanal” s-au încheiat”, drept motiv servind criza de creație și dorința de a avansa pe care el nu o putea realiza. El a menționat că nu a trîntit ușa, ci a plecat cu un respect și căldură pentru oamenii cu care a muncit. Showmanul a comunicat că a avertizat conducerea, cu două luni înainte de plecare, despre decizia sa de a se elibera.
Anterior două surse din cadrul postului de televiziune au comunicat Agenției TASS că „Pervîi kanal” a fost părăsit de întreaga echipă a emisiunii „Pusti govoreat”, moderate de Malahov. „Cerere au scris circa 30 de persoane, toți redactorii și autorii emisiunii care au muncit la ea mai bine de zece ani”, a spus interlocutorul Agenției. Un alt reprezentant al postului a comunicat că a fost angajată o echipă de redactori, cel puțin 20 de persoane, adusă de noul producător Natalia Nikonova.
Mass-media a comunicat că Malahov a decis să plece la postul „Rossia 1” anume din cauza unor disensiuni conceptuale cu Nikonova. Prezentatorul a refuzat să comenteze aceste informații în cadrul interviului oferit portalului.
Malahov s-a angajat la „Pervîi kanal” în 1992. Acolo el moderat diverse emisiuni. În 2001 a devenit moderatorul emisiunii „Bolșaia stirka”, în 2004 emisiunea a fost substituită cu „Piati vecerov”, iar încă după un an a fost lansată emisiunea „Pusti govoriat”. Începînd cu anul 2012, Malahov a moderat pe „Pervîi kanal” talk-show „Segodnea vecerom” în fiecare sîmbătă. Totodată, în 2007 Malahov a devenit redactor-șef al revistei „StarHit” despre viața celebrităților.
Adăuga comentariu