''Indiferent de divergențele politice cu privire la anumite subiecte politice și regionale importante, Serbia și Macedonia vor depune eforturi nu doar pentru a menține, dar și pentru a-și îmbunătăți relațiile de prietenie'', se spune în comunicatul comun emis în urma discuției telefonice purtate miercuri între președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și prim-ministrul Macedoniei, Zoran Zaev.
Luni, președintele Vucic a declarat că Serbia și-a rechemat întregul personal al ambasadei sale din Macedonia din cauza ''dovezilor privind activitatea foarte agresivă'' împotriva instituțiilor Serbiei, o acuzație negată de autoritățile de la Skopje.
Vucic a anunțat marți că personalul consular al Serbiei în Macedonia își va relua activitatea săptămîna viitoare, iar ambasadorul va reveni la post în septembrie.
Retragerea ''pentru consultări'' a diplomaților sîrbi a coincis cu vehicularea unor informații potrivit cărora Macedonia se alătură eforturilor diplomatice vizînd aderarea Kosovo la UNESCO.
Fosta provincie sîrbă Kosovo, cu majoritate albaneză, și-a proclamat independența în 2008 și a fost recunoscut de 114 state, printre care Macedonia și 23 dintre țările membre ale Uniunii Europene. Rusia și China, aliate ale Serbiei, blochează însă în continuare aderarea deplină a Kosovo la Organizația Națiunilor Unite și la agențiile acesteia.
Aproape o treime din populația de 2,1 milioane de locuitori a Macedoniei este formată din etnici albanezi.
Luni, guvernul de la Skopje a declarat că va ține cont de poziția majorității statelor membre ale Uniunii Europene în votul referitor la aderarea Kosovo la UNESCO.
Menținerea unor relații bune cu țările vecine constituie o condiție cheie pentru cele șase state din Balcanii Occidentali, printre care Kosovo, pentru realizarea progreselor dorite în vederea aderării la UE.
Adăuga comentariu