Manifestanții au venit în centrul Capitalei cu pancarte și drapeluri a Republicii Moldova și spun că vor să fie auziți de cei de la guvernare.
Membrii Uniunii Pensionarilor din R. Moldova, organizatorii protestului, se arată nemulțumiți de situația precară a pensionarilor, creată de la Independență încoace.
Ei vin cu critici în privința recuperării „miliardul furat”, majorărilor infime a pensiilor după reforma sistemului de pensii și activității guvernării, care își apără propriile interese.
Manifestanții s-au întîlnit în Scuarul Europei, apoi au mărșăluit pînă la fața clădirii Legislativului.
„Ziua Independeței o întîmpinăm cu tristețe, cu lacrimi în ochi și durere în suflet, pentru că ai noștri copii și nepoți se află peste hotare, pentru pensiile și salariile mici, pentru că ne-au furat banii din vistieria statului și nu e posibil de a majora pensiile și salariile. Pentru că și noi, pensionarii, sîntem nevoiți să muncim. Mulți dintre noi ne aflăm peste hotare. Astfel noi sîntem astăzi răsplătiți”, a spus în discursul său unul dintre pensionari.
Adăuga comentariu