Cauza decesului muzicianului american nu a fost precizată. În iulie, Walter Becker nu a participat la festivalurile-gemene Classic West și Classic East, organizate la Los Angeles respectiv la New York. Colegul lui de trupă Donald Fagen, alături de care a înființat grupul Steely Dan, a explicat cu acea ocazie că Walter Becker se afla în convalescență.
Născut la New York, Walter Becker l-a cunoscut pe Donald Fagen în 1967 în timpul studiilor de la Bard College. Cei doi muzicieni s-au mutat la Los Angeles, unde duoul lor a cîștigat recunoașterea artistică, mai întîi în cercurile unor inițiați, iar apoi și în cadrul publicului larg.
"Era cinic în privința naturii umane, inclusiv a lui însuși, dar era incredibil de amuzant", a declarat duminică Donald Fagen, aducîndu-i un ultim omagiu lui Walter Becker.
Donald Fagen, solistul trupei Steely Dan, a spus că Walter Becker a avut o copilărie dificilă. "La fel ca mulți copii din familii destrămate, avea darul de a 'citi' psihologia ascunsă a oamenilor și de a transforma ceea ce vedea în ei într-un fel de artă incisivă și cu un umor spumos", a adăugat Donald Fagen.
Grupul Steely Dan a fost primit în anul 2001 în Rock and Roll Hall of Fame, deși nu a ajuns niciodată pe primul în topul vînzărilor de discuri din Statele Unite. Cea mai bună clasare a fost locul al patrulea, pe care trupa americană a reușit-o în anul 1974 cu piesa "Rikki Don't Lose That Number".
Mai întîi basist, apoi chitarist, Walter Becker spunea că a crescut ascultîndu-i pe marii muzicieni de jazz ai Americii, precum Miles Davis, John Coltrane și Sonny Rollins.
Deși a refuzat eticheta unui grup de "jazz fusion" ce a fost uneori aplicată trupei Steely Dan, chitaristul Walter Becker a recunoscut influența jazzului asupra stilului muzical adoptat de formația sa.
Odată cu succesul și cu recunoașterea artistică, viața lui Walter Becker a devenit mai agitată. A trebuit să facă față unui proces intentat după moartea partenerei sale de viață, care a murit în urma unei supradoze în apartamentul său newyorkez.
Însă în anul 2000, grupul Steely Dan, cu o componență reformată, a cîștigat prestigiosul premiu Grammy la categoria "albumul anului" cu materialul discografic "Two Against Nature".
În 2008, Walter Becker a lansat cel de-al doilea album solo al lui, intitulat "Circus Money", în care muzicianul american își exprima iubirea față de stilul reggae.
Adăuga comentariu