X 
Cutremure stiri: 505

STUDIU: Microbii vor fi "ultimii supravieţuitori" ai Terrei

3 iul. 2013,, 09:04   Ştiinţă şi IT
2605 0
Foto : intrigan.com
Microbii care trăiesc în adîncurile Pămîntului vor fi ultimele organisme care vor trăi pe Terra, fiind singurii capabili să supravieţuiască în condiţiile extreme provocate de modificările solare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici.

Cercetătorii de la universităţile St Andrews, Dundee şi din Edinburgh, din Marea Britanie, autorii acestui studiu, au folosit modele computerizate pentru a previziona modul în care va evolua Pămîntul pe mai multe miliarde de ani, informează bbc.co.uk.

Ei au stabilit că Soarele va deveni din ce în ce mai fierbinte şi strălucitor, iar microbii vor fi singurele organisme vii care vor putea supravieţui în astfel de condiţii extreme aduse de modificările solare.

Jack O'Malley James, unul dintre autorii acestui studiu, spune că, din cauza modificărilor solare, nivelul de oxigen va scădea pînă la dispariţie, presiunea atmosferică va urca, la fel şi salinitatea, rezultată din evaporarea oceanelor.
Viitorul Pămîntului este legat de activitatea Soarelui, iar, în următorul miliard de ani, căldura astrului va deveni din ce în ce mai intensă, iar oceanele vor începe să se evapore, consecinţele gazelor cu efect de seră fiind dezastruoase. Temperatura medie de pe Terra va creşte cu circa 100 de grade Celsius faţă de cea înregistrată în prezent. În combinaţie cu scăderea nivelului de oxigen, toate aceste modificări vor conduce la dispariţia florei şi a animalelor mari.

Ultimii supravieţuitori de pe Terra vor fi microbii extremofili, capabili să trăiască în medii ostile, foarte fierbinţi, aride şi otrăvitoare. Autorii studiului cred că aceste grupuri de microbi se vor concentra în jurul ultimelor surse de apă din adîncime.

De asemenea, cercetătorii spun că viaţa va dispărea cu totul de pe Terra în aproximativ 2,8 miliarde de ani.

Autorii studiului mai spun că evoluţia vieţii pe Terra poate oferi informaţii despre modul în care organismele vii ar fi supravieţuit în alte locuri din Univers. Este mai probabil ca pe planetele asemănătoare Terrei să se găsească organisme microbiene decît forme de viaţă complexă aşa cum se găsesc pe Pămînt în prezent.

Microbii pot provoca modificări subtile în nivelurile gazelor din atmosferă, iar acest lucru îi poate ajuta pe astronomi, în viitor, să detecteze prezenţa lor pe planete similare Terrei. Un candidat este m

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав