”O minte sanatoasa într-un corp sanatos…
„Fericirea constă, în primul rînd în sănătate”, a scris Chirinciuc în descrierea pozelor postate.
Potrivit procurorului de caz, Victoria Furtună, prima instanță a anulat măsura preventivă emisă pentru Iurie Chirinciuc, astfel acesta are dreptul să părăsească teritoriul țării.
Cu toate acestea însă, este obligat să se prezinte în cazul în care va fi citat, iar asta în contextul în care, pe data de 17 august, procurorii anticorupție au contestat hotărârea Judecătoriei Buiucani la Curtea de Apel Chișinău, solicitând casarea parțială a acesteia și rejudecarea cauzei.
Reamintim că Iurie Chirinciuc a fost condamnat, pe data de 9 august, în prima instanță la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare, cu aplicarea unei amenzi și cu privarea pe un termen de 5 ani de a ocupa funcții publice. Acesta a fost găsit vinovat într-un dosar deschis pentru trafic de influență și abuz în serviciu.
Adăuga comentariu