Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.
„Cînd am vorbit despre unitatea forțelor democratice, pro-europene, m-am referit la o agendă mult mai lungă decît prezidențialele. M-am referit la agenda parlamentarelor, localelor și cred că asta ar trebui să fie preocuparea noastră”, a declarat președintele PPPDA, Andrei Năstase.
Potrivit lui, un motiv în plus pentru a merge pe această cale ține și de modificarea sistemului electoral. „Vom continua în același sens conștienți fiind că doar prin unitatea noastră putem să înlăturăm această guvernare”, spune liderul PPDA.
Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că cele două partide trebuie să fie foarte puternice în următoarele alegeri parlamentare ca să poată păstra parcursul european al țării.
Lidera PAS a declarat că împreună cu PPPDA sînt în căutarea celei mai bune formule pentru a obține cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare și își doresc să discute și despre următoarele scrutine.
Adăuga comentariu