Agenda discuţiilor a cuprins subiecte referitoare la cooperarea militară dintre Republica Moldova şi Italia, situaţia regională, documentele strategice în domeniul de apărare şi alte subiecte de interes comun.
Secretarul de Stat a apreciat contribuţia părţii italiene la susţinerea logistică a contingentelor Armatei Naţionale în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din Kosovo. Aurel Fondos a mulţumit şi penru oportunităţile de instruire a militarilor şi funcţionarilor publici ai Armatei Naţionale în instituţiile specializate din Italia, dar şi pentru contribuţie la derularea Proiectului NATO/PpP privind distrugerea pesticidelor în Republica Moldova.
Aurel Fondos l-a felicitat pe colonelul Andrea Tiveron şi s-a arătat convins că numirea sa va intensifica cooperarea militară între Armata Naţională şi cea a Italiei.
La rândul său, colonelul Andrea Tiveron a menţionat că va depune eforturi pentru implementarea unor proiecte noi de perspectivă benefice pentru ambele armate şi va sprijini orice iniţiativă de colaborare dintre cele două instituţii de apărare.
Adăuga comentariu