În premieră pentru ITU și pentru Republica Moldova, reprezentanții statelor din CSI și UE se întrunesc în cadrul unui exercițiu de importanță regională pentru a testa, dezvolta și fortifica abilitățile de protecție împotriva atacurilor cibernetice.
ALERT Cyber Drill va întruni peste 100 de reprezentanți ai organizațiilor internaționale și regionale, instituțiilor publice, mediului academic și furnizori de comunicații electronice recunoscuți pe plan mondial. Scopul evenimentului este de a îmbunătăți capacitatea de răspuns la incidentele cibernetice, survenite pe adresa echipelor de profesioniști din spațiul CSI și cel al Uniunii Europene. Experți de rang internațional vor testa capacitățile tehnice și operaționale ale participanților la ALERT Cyber Drill, care au atribuții de gestionare a incidentelor de securitate cibernetică.
Inițiativa ALLERT Cyber Drill este organizată, la nivel național, de către Î.S. Centrul de Telecomunicații Speciale din cadrul Cancelariei de Stat, în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii al RM, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu sprijinul partenerilor: Centrul de Guvernare electronică, BASS System, It-Lab, IBM, Orange Moldova și altor companii din sectorul privat.
Adăuga comentariu