X 
Cutremure stiri: 507

Bursa universală din Belarus va oferi ajutor întreprinzătorilor moldoveni doritori de a-şi iniţia o afacere în această ţară

13 aug. 2013,, 09:00   Societate
2611 0
Foto: ziare.com
Întreprinzătorii moldoveni care doresc să-şi iniţieze o afacere în Belarus vor avea susţinere din partea Bursei Universale de Mărfuri din această ţară. Acest lucru este prevăzut în Acordul de colaborare semnat luni la Chişinău de către preşedintele Bursei Universale de Mărfuri din Belarus, Arkady Salikov, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Republica Moldova, Gheorghe Cucu.

Potrivit Agenţiei "Infotag", documentul promite susţinere întreprinzătorilor moldoveni care vor deschide filiale ale firmelor lor pe teritoriul Belarusului. Cucu a remarcat importanţa vizitei realizate de colegii din Belarus şi a propus "să fie elaborate documente separate pentru înlăturarea oricăror neconcordanţe care pot apărea pe viitor".

Potrivit lui, "numărul mic al agenţilor economici pe piaţa din Belarus este o problemă pe care partenerii trebuie să o soluţioneze cît mai curînd".

Salikov a subliniat importanţa colaborării cu Moldova, exprimîndu-şi interesul în creşterea numărului de companii moldoveneşti pe piaţa din Belarus.

"Semnarea acestui acord reprezintă primul pas în această direcţie. Ulterior, va fi nevoie de multe eforturi pentru a controla această activitate, pentru a nu ne pomeni într-o situaţie neplăcută", a spus el.

Potrivit datelor Birului Naţional de Statistică, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Belarus, pentru 5 luni ale anului 2013, a înregistrat suma de $ 109,5 mil. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, volumul comerţului exterior a scăzut cu 0,81%. Exportul de mărfuri realizat în perioada analizată a înregistrat suma de $ 34,2 mil., fiind în creştere cu 11,03 % faţă de cinci luni ale anului precedent. Belarus deţine o pondere de 3,57% în volumul total al exportului R.Moldova. Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din Belarus a însumat $ 75,3 mil., înregistrînd o scădere de 5,4 % în raport cu ianuarie - mai 2012. Belarus deţine o pondere de 3,52 % în volumul total al importului R.Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав