Cutremure stiri: 502

Comuniştii au cerut demisia guvernului

25 sep. 2013,, 16:04   Politică
3628 3
Foto: flux.md
Partidul Comuniştilor a cerut miercuri demisia guvernului în cadrul unei noi acţiuni de protest organizate în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, unde s-a desfăşurat şedinţa comisiilor parlamentare.

Peste 50 de comsomolişti purtînd pancarte şi drapele au scandat: "Guvernul – la gunoi"!, "Ioniţă – după gratii!", "Leancă, Filat, Plahotniuc, Lazăr – la puşcărie!".

Potrivit agenţiei "Infotag", parlamentarul PCRM, Eduard Muşuc, a spus că comuniştii "cer demisia în deplină componenţă a Guvernului Leancă corupt, care a permis să fie furate Banca de Economii, Aeroportul Chişinău şi o serie de alte întreprinderi de stat".

"Trebuie sancţionat penal preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, care nu a întreprins nimic în cazul cu Banca de Economii", a declarat Muşuc, care susţine că audierile organizate "nu sînt decît o farsă, pentru că banca deja a fost furată".

Din cauza acţiunii de protest a comuniştilor, comisia a fost nevoită să-şi ia o pauză şi să se mute în alt birou.

Cei peste zece poliţişti care au asigurat ordinea în timpul protestului nu le-au permis manifestanţilor să intre în clădire.

Luni, Partidul Comuniştilor şi adepţii săi au organizat un protest lîngă sediul Procuraturii Generale a Moldovei, cerînd demisia procurorului general şi sancţionarea liderilor partidelor din Coaliția de Guvernare Pro-Europeană. Marţi, ei s-au întrunit la o acţiune de protest lîngă sediul companiei publice "Teleradio-Moldova", cerînd ca deputaţilor PCRM să li se ofere cuvîntul în timpul emisiunilor.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав