Agramatism conflictual

Foto: elldor.info

Irina Astahova

Săptămîna aceasta, guvernul moldovean a aprobat proiectul de hotărîre a parlamentului cu privire la participarea militarilor moldoveni la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii în Kosovo. Ministrul adjunct al apărării a motivat decizia prin faptul că legislaţia îi permite Moldovei să participe la operaţiunile internaţionale de depăşire a crizelor.

Într-adevăr, în februarie curent, premierul de atunci Vlad Filat a semnat împreună cu înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi politica de securitate, Catherine Ashton, iar în aprilie, parlamentul moldovean a ratificat Acordul bilateral dintre Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la participarea UE la operaţiunile de gestionare a crizelor.

Astfel, Republica Moldova, pentru prima dată în acest an, a căzut de acord oficial să participe nu numai la operaţiuni internaţionale de pacificare, dar şi la cele militare. În special, articolul 9 al Acordului cu privire la participarea la operaţiunile UE de gestionare a crizelor prevede că Moldova „asigură forţele proprii şi resursele umane, care acţionează „exclusiv în interesele operaţiunii UE pentru gestionarea militară a crizelor”. Aceste prevederi contravin însă statutului de neutralitate a statului moldovenesc, fixat în Constituţie.

Mai mulţi experţi din Moldova consideră că participarea ţării noastre la operaţiunile internaţionale militare constituie aportul Moldovei la sistemul european al securităţii. Adică, pretinzînd ajutorul altor ţări, și Moldova trebuie să contribuie cu ceva. În cazul dat, este vorba despre resurse umane. Se presupune că guvernul va trimite în Kosovo un pluton de 33 de persoane, destinat patrulării şi pazei obiectelor militare, precum şi şapte genişti şi un comandant.

Şi despre contribuţia financiară – din 2,5 milioane de dolari pentru întreţinerea contingentului militar timp de un an, de la 1 noiembrie, majoritatea cheltuielilor vor fi acoperite de Italia, iar 923 de mii de dolari vor fi alocate de Moldova. Plus „încă 457 de mii de dolari vor fi necesare pentru rotaţia contingentului”, a menţionat viceministrul apărării în cadrul prezentării proiectului la guvern.

Aproximativ acelaşi lucru l-a spus şi premierul Iurie Leancă în cadrul şedinţei. El a menţionat că „pentru obţinerea susţinerii din partea comunităţii internaţionale, Moldova trebuie să-şi dea aportul la asigurarea securităţii internaţionale... Aceasta este o bună şansă de a ne manifesta recunoştinţa faţă de comunitatea internaţională”. În opinia premierului moldovean, „acum situaţia din Kosovo este stabilă şi riscul este minim”. Atunci, de ce nu?

Însă în Moldova puţină lume ştie, în general, ce se întîmplă în Kosovo – e departe şi pe noi nu ne priveşte. Deşi istoria acestui ţinut este într-adevăr foarte complicată şi încurcată. Pe scurt, pînă în anii '90 ai secolului trecut, ţinutul autonom Kosovo intra în componenţa republicii sîrbe în cadrul Iugoslaviei (aproximativ aşa cum Transnistria a intrat în componenţa Moldovei în cadrul URSS). Acesta a existat în mare parte din contul subvenţiilor republicane. Populaţia era constituită în majoritate, din sîrbi şi albanezi musulmani kosovari, care se simţeau lezaţi în drepturi.

La sfîrşitul anilor '80 începe destrămarea Iugoslaviei, iar în anul 1991, albanezii din Kosovo îşi proclamă independenţa faţă de Serbia, care este recunoscută doar de Albania. Şi începe conflictul din Kosovo, care a fost mai sîngeros decît cel din Transnistria. În cea de-a doua jumătate a anilor '90, războiul din Kosovo a fost marcat de represiuni şi masacre.

În anul 1999 a intervenit NATO. Locuitorii Moldovei poate nici nu ţin minte, dar atunci multe oraşe iugoslave a fost bombardate de NATO. Mii de locuitori din Kosovo au fost ucişi. În rezultatul presiunii militare, guvernul sîrb a fost nevoit să accepte introducerea în Kosovo a contingentului militar NATO (KFOR) şi trecerea ţinutului în gestiunea ONU.

Pe 17 februarie 2008, autorităţile albaneze din Kosovo şi-au proclamat din nou independenţa faţă de Serbia, însă deja fiind susţinuţi de SUA şi unele ţări din Uniunea Europeană. Peste doi ani, în iulie 2010, Tribunalul Internaţional al ONU de la Haga a creat „precedentul Kosovo”, anunţînd că declaraţia privind independenţa Kosovo nu contravine normelor dreptului internaţional. De atunci, Kosovo a fost recunoscut ca stat de peste 30 de ţări, iar săptămîna trecută numărul acestora era deja de 104.

Însă Republica Moldova, pe teritoriul căreia este un conflict îngheţat, nu a recunoscut independenţa Kosovo. Astăzi această situaţie este foarte bizară – să-ţi dai acordul la participarea controlului într-o zonă militară, care este cu mult mai conflictuală şi mai periculoasă decît regiunea transnistreană. Astfel, Moldova susţine o parte implicată în conflict, avînd nereglementat propriul diferend pe teritoriul său.

Se pare că în ochii europenilor, ţara noastră se află pe acelaşi cîntar cu Kosovo. În special, Bruxelles-ul şi Priştina (capitala Kosovo) tot pregătesc de semnare acordul de asociere şi preconizează să înlesnească regimul de vize. De asemenea, ei îşi democratizează instituţiile de stat şi luptă cu corupţia.

„UE aşteaptă sporirea eforturilor din partea Kosovo pentru efectuarea reformelor conform standardelor europene. Acestea se referă, în special, la supremaţia legii, reformele în administrarea de stat şi a sistemului electoral, la ameliorarea relaţiilor cu minorităţile naţionale”, a spus președintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

Deocamdată, integrarea europeană a Kosovo este împiedicată de nerecunoaşterea independenţei sale de către cinci state ale UE: Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania. În schimb, Priştina deja şi-a soluţionat „conflictul îngheţat”, cu ajutorul UE. Deoarece Kosovo îşi are enclavele sale la nordul ţării, care sînt populate de sîrbi. Pînă în primăvara acestui an, aceste enclave au fost finanţate complet de către Serbia.

În primăvara acestui an a fost semnat acordul dintre Serbia şi Kosovo, care obligă Belgradul să renunţe la enclave şi să sisteze ajutorul pentru sîrbii ce locuiesc acolo. Guvernul de la Belgrad a cedat şi a început negocierile de aderare la UE, fapt ce a stîrnit un val de proteste în masă în enclave – oamenii au înţeles că au fost trădaţi. Se pare că problema nu a mai fost soluţionată, iar conflictul nu a fost aplanat. În luna septembrie curent deja a fost un caz cînd nişte indivizi au tras într-o unitate de transport a Misiunii UE. În urma atacului, un angajat al misiunii, cetăţean al Lituaniei, a fost ucis.

Astfel, situația nu e chiar atît de liniştită în această zonă, aşa cum ar putea să-i pară la prima vedere premierului moldovean. Iar abordarea similară în procesul de integrare a Moldovei şi Kosovo dă de bănuit că problema transnistreană ar putea fi soluţionată conform scenariului din Kosovo, dar nu a celui din Cipru.


*****
Săptămîna trecută şi-a încheiat oficial activitatea Misiunea civilă internaţională, creată de ţările occidentale pentru controlul activităţii guvernului kosovar. Totodată, acolo rămîn 6 mii de militari ai forţelor internaţionale de menţinere a stabilităţii în Kosovo, conduse de NATO (KFOR), precum şi o mie de poliţişti şi angajaţi ai sistemului judiciar din cadrul misiunii speciale a Uniunii Europene (EULEX).