X 
Cutremure stiri: 506

Segmentul de 90 km de drum reabilitat pe traseul Chişinău-Bălţi a fost inaugurat

4 dec. 2013,, 09:00   Societate
8387 6
Foto: trm.md
Cei 90 de kilometri de drum au fost reabilitaţi din creditele de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – cca 15 milioane de euro, şi de la Banca Europeană pentru Investiţii – 14,5 milioane de euro. Contribuţia majoră a fost a Comisiei Europene, care a oferit în acest scop Republicii Moldova un grant de 24 milioane de euro. La eveniment au participat mai mulți oficiali.

„Am avut ocazia să compar, pe traseul de la Chişinău la Bălţi, sectoarele reabilitate cu cele care abia la anul urmează să intre în reconstrucţie. Diferenţa este dramatică. Avem şi lecţii învăţate în urma realizării acestui proiect, de care vom ţine cont pe viitor”, a declarat premierul Iurie Leancă, prezent la inaugurare.

În același timp, ambasadorul Pirkka Tapiola a spus că proiectul face parte dintr-un amplu program de reabilitare a cca 700 km de drum din Republica Moldova cu suportul donatorilor internaţionali, la care participă şi Comisia Europeană.
„În Moldova reţeaua rutieră devine din ce în ce mai bună. Totodată, putem vedea şi beneficiile economice şi sociale care rezultă din aceste investiţii”, a afirmat Pirkka Tapiola.

La rîndul său, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Vasile Botnari, a declarat că în continuare va pune un accent mai ferm pe gestionarea chibzuită a fondurilor, astfel ca aceste investiţii să fie durabile. „Companiile care semnează cu noi contracte de reabilitare a drumurilor trebuie să fie pregătite să răspundă pentru calitatea lucrărilor efectuate şi să ofere garanţiile necesare în cazul în care se vor înregistra deficienţe”, a spus Vasile Botnari.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав