Cutremure stiri: 505

Expert european despre posibilitatea Republicii Moldova de a obține regim liberalizat de vize cu UE în 2014

6 dec. 2013,, 14:57   Societate
4379 0
Foto: esiweb.org
Republica Moldova ar putea obține regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană în următoarele cîteva luni, avînd în vedere practica țărilor baltice în acest sens. Opinia aparține președintelui organizației Inițiativa de Stabilitate Europeană, cu sediul la Berlin, Gerald Knaus, și a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, relatează NOI.md.

Expertul susține că Republica Moldova este prima țară după cele balcanice pe cale să obțină liberalizarea vizelor. „Cred că va avea loc în curînd, dacă ne luăm după precedentele create de alte țări. În țările balcanice a trecut foarte puțin timp de la recomandarea făcută de Comisie ca vizele să fie ridicate pînă la implementare, de obicei numai cîteva luni. Recomandarea CC este foarte limpede, fără ambiguități. Reușitele Moldovei, de exemplu la cooperarea cu Misiunea UE la frontieră EUBAM, cred că au ajutat la spulberarea temerilor în rîndul specialiștilor din ministerele de interne europene, care sînt astăzi mai încrezători că sistemul poate funcționa”, a subliniat Gerald Knaus.

Amintim că Republica Moldova a parafat la finele lunii trecute Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Ministrul de externe, Natalia Gherman, a declarat la Vilnius că moldovenii ar putea călători fără vize în UE din primăvara anului viitor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав