X 
Cutremure stiri: 507

Primele licitaţii de privatizare au avut rezultate modeste

10 dec. 2013,, 10:35   Societate
3200 0
Foto: zi-de-zi.ro
Primele licitaţii de privatizare a proprietăţilor publice din acest an s-au încheiat cu vînzarea a patru obiective în valoare de 2,25 milioane de lei din totalul de 25 propuse, în valoare de peste 100 de milioane de lei.

Surse din cadrul Agenţiei Proprietăţii Publice au comunicat agenţiei „Infotag” că cel mai scump a fost comercializată Şcoala Auto din Comrat, contra 1,32 milioane de lei faţă de preţul iniţial de 1,2 milioane. Pentru baza de odihnă Sălcioara (Vadul lui Vodă) s-au încasat 840 de mii de lei faţă de 280 de mii de lei prevăzuți.

Complexul imobiliar din localitatea Teţcani (Briceni) s-a vîndut cu 60 de mii de lei, iar grădiniţa de copii din satul Cobîlnea (Şoldăneşti), scoasă la licitaţie „cu reducere” - cu 36 de mii de lei, faţă de preţul iniţial de 45 de mii de lei.

Cererile pentru două concursuri următoare – de investiţii şi comercial – pot fi depuse cel tîrziu pe 12 decembrie. La acestea sînt scoase 27 de obiective, inclusiv pachetele de acţiuni ale statului la Rif-Acvaaparat şi Eliri, complexele patrimoniale unice ale uzinelor Vibropribor şi Giuvaier, Combinatul Poligrafic din Chişinău, hotelul Zarea, sanatoriul Sănătatea din Sergheevca (Ucraina), cinematografe, fabrici avicole raionale.

În luna septembrie Guvernul a aprobat planul de privatizare a proprietăţilor publice, conform căruia preconizează să încaseze în anii 2013-2014 venituri de circa 1 miliard de lei. Veniturile bugetului Republicii Moldova din privatizarea şi comercializarea proprietăţilor publice în anul 2013 au fost planificate la un nivel de 240 mil. lei – aproape acelaşi ca şi în anul 2012. Dar în anul 2012 aceste încasări s-au evaluat la mai puţin de 140 mil. lei ($11,5 mil.) deşi au avut loc mai multe licitaţii, concursuri comerciale şi de investiţii, la care au fost scoase proprietăţi publice de miliarde de lei. Nici veniturile planificate din privatizări în anii 2009, 2010 şi 2011 nu au fost realizate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав