|
Foto: karadenizpress.ro |
UPDATE 12:58 Parlamentul a decis cercetarea penală a lui Gheorghe Trocin, membru al Curţii de Conturi, în legătură cu implicarea acestuia într-un accident rutier, soldat cu decesul unui copil.
Conform legii, membrii Curţii de Conturi pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi , doar la cererea procurorului general, cu acordul Parlamentului.
UPDATE 10.33 Membrul Curții de Conturi Gheorghe Trocin, care ar fi accidentat 8 persoane în acest an, urmează a fi cercetat penal, notează
publika.md. Decizia a fost luată de Comisia juridică a Parlamentului, la solicitarea Procuraturii Generale.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului, în care a fost implicat Gheorghe Trocin, un copil a murit, iar alte șapte persoane au ajuns la spital. Funcționarul a fost internat şi el la spital cu o fractură de bazin. Potrivit martorilor, maşina condusă de Trocin a lovit din spate un alt automobil. Accidentul a avut loc în noiembrie, pe traseul Chişinău-Bălţi.
Menționăm că Procuratura Generală a cerut avizul Comisiei Juridice a Parlamentului pentru începerea urmării penale pe numele lui Trocin.
Adăuga comentariu