Cutremure stiri: 507

Filat despre o eventuală repetare a scenariului ucrainean în Moldova

22 ian. 2014,, 13:11   Politică
9215 17
Foto: noi.md
Președintele PLDM, Vlad Filat, susține că liberal-democrații nu vor admite ca în Republica Moldova să se repete scenariul din Ucraina, unde autoritățile au decis să nu mai semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, lucru care a provocat proteste, degenerate ulterior în violențe masive. Despre aceasta a declarat Vlad Filat la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, în cadrul căreia a recunoscut că mai există riscuri și amenințări externe ce vizează parcursul european al Republicii Moldova, relatează NOI.md.

„Trebuie să recunosc că sînt riscuri și amenințări externe, dar așa cum am mai demonstrat, sîntem un partid responsabil. Pentru noi ca țară, dincolo de faptul că ucrainenii ne sînt vecini și prieteni, avem acest interes vital – lucrurile să revină la normalitate și să continuăm împreună să ne integrăm în UE”, a declarat președintele PLDM.

Vlad Filat consideră că cel mai grav lucru care s-a produs în urma crizei de la Kiev este scindarea societăți ucrainene. Totodată, el s-a referit la „cifre alarmante” care atestă o înrăutățire a situației economice în Ucraina, și anume „o cădere a economiei de circa 1% raportată la PIB, dar și celelalte componente: exporturi, investiții, rezervele valutare”. „Sînt diferite interese, să nu excludem că ar fi și interese externe ca Ucraina să fie foarte slabă, foarte divizată”, a punctat liderul PLDM.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав