X 
Cutremure stiri: 501

Traficul aerian, perturbat în mai multe țări europene din cauza unei greve

29 ian. 2014,, 11:30   Externe
3041 0
Foto: trud.ru
O grevă de două zile, care începe miercuri, a controlorilor europeni de trafic aerian ar putea duce la perturbări importante în transportul aerian din mai multe țări, în special în Italia și Franța. O avertizare în acest sens a fost emisă miercuri de companiile aeriene britanice British Airways și EasyJet, informează ITAR-TASS.

Centrul european de coordonare a sindicatelor controlorilor de trafic (ATCEUC) intenționează să organizeze o acțiune de protest la 29 ianuarie împotriva planurilor UE în ceea ce privește punerea în aplicare a inițiativei 'Cer european deschis'.

Aceasta vizează liberalizarea și reformarea sistemului de control al zborul aeronavelor în UE. Potrivit autorilor proiectului, realizarea inițiativei respective va permite o creștere a fluxului de pasageri și o reducere a costurilor. Controlorii de trafic se tem însă că obiectivul principal al proiectului este economisirea de resurse financiare, ceea ce ar putea duce la disponibilizări în masă și va afecta, în consecință, siguranța zborurilor.

Se așteaptă ca la grevă să participe controlori de trafic din Austria, Ungaria, Grecia, Italia, Cipru, Portugalia, Slovacia, Franța și Cehia. Dispecerii din Marea Britanie nu vor lua parte la această acțiune de protest. De asemenea, uniunea germană a sindicatelor din domeniu a refuzat să se alăture grevei, întrucît compania aeriană națională Lufthansa a recurs la justiție pentru a bloca acțiunea.

Potrivit British Airways și EasyJet, greva controlorilor de trafic aerian din Italia, Portugalia și Franța — destinații turistice populare în timpul iernii — va influența în cea mai mare măsură orarul de zbor.

Controlorii de trafic aerian din Italia își vor suspenda activitatea miercuri, începînd cu ora locală 13:00 pînă la 17:00 (ora locală). Colegii lor portughezi au fost în grevă între 07h00 și 09:00, pe care o vor prelungi între 14:00 și 16:00 (ora locală).

Joi, pe durata întregii zile — de la miezul nopții pînă la miezul nopții următoare — vor fi în grevă controlorii de trafic din Franța.

Autoritatea pentru aviația civilă franceză a cerut companiilor aeriene să reducă la 30 ianuarie cu 20% numărul de zboruri pe aeroporturile Roissy-Charles de Gaulle (Paris), Orly și aeroportul Beauvais în nordul Franței, care servește companii aeriene low cost.

British Airways și EasyJet au avertizat că greva va duce la schimbări în program, recomandînd pasagerilor să se intereseze cu privire la ora de plecare și de sosire pe paginile de internet ale companiilor. British Airways a anunțat că va recurge în aceste două zile la aeronave cu o capacitate mai mare și a anulat miercuri mai multe zboruri spre și din Italia.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав