|
Foto: trm.md |
Numărul accidentelor rutiere produse în municipiile Bălți și Chișinău s-a dublat, în această săptămînă, față de zilele obișnuite. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, accidentele s-au produs în mare parte din cauza dificultăților în trafic, provocate de ninsorile abundente din ultimele zile.
În municipiul Chișinău, mai mulți șoferi și-au avariat mașinile în timpul accidentelor provocate de ghețuș. Doar astăzi, în capitală s-au înregistrat aproape 80 de accidente rutiere minore. Potrivit datelor Direcției de poliție a municipiului Chișinău, în această săptămînă, zilnic au loc circa 70-80 de accidente rutiere soldate cu avarierea automobilelor.
Totodată, în ultimele patru zile, pe traseele din țară s-au produs 18 accidente rutiere, în care au fost traumatizate circa 20 de persoane.
Majoritatea s-au produs în urma tamponării mașinilor sau traversării neregulamentare a străzii de către pietoni.
Adăuga comentariu