Cutremure stiri: 501

Fracțiunea PCRM din CMC atenționează Primăria

27 feb. 2014,, 11:48   Societate
2387 0
Foto: noi.md
Fracțiunea Partidului Comuniștilor din cadrul Consiliului Municipal Chișinău cere reprezentanților Primăriei să modifice regulamentul de acordare a compensațiilor la căldură. Potrivit consilierului comunist Igor Lupulciuc, în acest an se înregistrează o scădere alarmantă a solicitărilor de acordare a compensațiilor pentru populație, din cauza noului regulament, pe care consilierul îl califică drept ineficient.

„La etapa de realizare a regulamentului, care a fost adoptat în acest an, vedem că acesta este ineficient. Anul trecut, 34 de mii de familii au beneficiat de aceste compensații, iar în prezent avem circa 22 de mii de cereri. Este evident că mecanismul propus nu este eficient. Lista de documente s-a mărit foarte mult, se cer tot felul de certificate de la fisc”, a explicat Lupulciuc.

Consilierul a precizat, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău, că este necesară simplificarea procedurii de acordare a compensațiilor la căldură, pentru ca familiile vulnerabile să aibă acces mai ușor la aceste fonduri.

Menționăm că și autoritățile municipale au anunțat anterior că numărul solicitanților de compensații la căldură este în scădere în acest an. Dorin Chirtoacă a cerut șefilor de subdiviziuni să verifice care este cauza scăderii numărului de cereri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав