Cutremure stiri: 503

Expert: Lavrov va înainta anumite pretenții față de parcursul european al Moldovei

4 apr. 2014,, 14:16   Politică
5038 2
Foto : flux.md
În cadrul întrevederii dintre ministrul moldovean de externe, Natalia Gherman, și omologul său rus, Serghei Lavrov, partea rusă va înainta anumite pretenții față de parcursul european al țării, după scenariul ucrainean. Cel puțin de acest lucru se arată convins analistul politic Cornel Ciurea, care a precizat pentru NOI.md că cei doi oficiali vor fi rezervați în declarații în urma acestei întrevederi.

„Cred că Lavrov va solicita explicații cu privire la comportamentul ulterior al Republicii Moldova, posibil va înainta anumite pretenții față de parcursul european al Republicii Moldova, semnalînd riscurile pentru Moldova în cazul semnării Acordului de asociere cu UE după scenariul ucrainean. Însă nu cred că relațiile moldo-ruse se vor înrăutăți după această întrevedere”, a explicat Ciurea.

Analistul a precizat că autoritățile moldovene vor încerca să abordeze diplomatic situația și să nu tensioneze relațiile cu Rusia. „Autoritățile vor încerca să salveze acele două tendințe – pe de o parte să continue parcursul european, pe de alta să mențină niște relații bune cu Rusia”, a precizat Ciurea.

Menționăm că șefa diplomației de la Chișinău, Natalia Gherman, se întîlnește astăzi la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Anterior, Gherman a precizat că urmează să discute cu oficialii ruși mai multe subiecte, printre care și situația din regiunea transnistreană. Totodată, Gherman a menționat că va reitera la Moscova poziția principială a Moldovei în această problemă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав