Cutremure stiri: 502

Nicolae Timofti a îndemnat ONU să monitorizeze situaţia din Transnistria în domeniul drepturilor omului

10 apr. 2014,, 13:00   Societate
4243 1
Foto: noi.md
Moldova mizează pe susţinerea Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului în procesul de monitorizare a situaţiei din regiunea transnistreană a Moldovei. Astfel a declarat ieri preşedintele Nicolae Timofti, în cadrul întrevederii cu Înaltul comisar adjunct, Flavia Pansieri, care se află într-o vizită la Chişinău.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al şefului statului, preşedintele şi-a exprimat îngrijorarea faţă de cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, care se află în afara controlului autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

"În stînga Nistrului sînt încălcate drepturile cetăţenilor la libera circulaţie, la o justiţie echitabilă, precum şi dreptul cetăţenilor moldoveni de a studia în limba română", a precizat Timofti.

Potrivit şefului statului, principala sarcină a conducerii Moldovei este reformarea sistemului justiţiei.

În cadrul întrevederii Flaviei Pansieri cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, s-au discutat posibilităţile perfecţionării cadrului legislativ în domeniul respectării drepturilor omului în Republica Moldova.

"Respectarea drepturilor omului, democratizarea şi europenizarea Republicii Moldova înseamnă acelaşi lucru. Parlamentul Republicii Moldova va acorda şi în continuare o atenţie deosebită domeniului drepturilor omului. Avem rezultate bune în acest sens, dar şi încă multe de făcut pentru a creşte încrederea cetăţenilor în Parlament", a spus spicherul.

Potrivit comunicatului Serviciului de presă al Parlamentului, Înaltul comisar adjunct al ONU a salutat progresele autorităţilor în asigurarea drepturilor omului şi a încurajat continuarea reformelor pentru o dezvoltare echitabilă şi durabilă a ţării.

În cadrul vizitei, oficiala urmează să efectueze o vizită la Tiraspol, unde se va întruni cu conducerea regiunii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав