Organizaţii neguvernamentale din mass-media îndeamnă Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală să iniţieze o anchetă în legătură cu ameninţările la adresa moderatorului emisiunii "Ora de ras" de la postul de televiziune JurnalTV Anatol Durbală.
Despre ameninţările legate de activitatea profesională a prezentatorului a comunicat în reţelele de socializare colegul său Constantin Cheianu. Potrivit acestuia, Anatol Durbală a fost sunat noaptea de businessmanul Renato Usatîi, care recent a devenit liderul unui partid politic. Renato Usatîi a strigat şi l-a ameninţat pe Anatol Durbală. Cauza nemulţumirii businessmanului este faptul că nu i-a plăcut cum a fost prezentat în ediția din 20 aprilie.
Adăuga comentariu