|
Foto : lenta.ru |
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că nu este necesar ca Rusia să aplice împotriva statelor occidentale sancţiuni de răspuns.
El a făcut această declaraţie marţi la Minsk (Belarus), unde a participat la reuniunea Consiliului Economic Euroasiatic Suprem.
Preşedintele a subliniat că „dacă acest lucru va continua, Rusia poate limita activitatea companiilor străine în domeniile cheie ale economiei, inclusiv în cel legat de energie”.
Vladimir Putin a spus că nu poate explica de ce a fost aplicat al doilea pachet de sancţiuni. „Partenerii noştri au lansat un scenariu de forţă pentru rezolvarea crizei ucrainene, ulterior şi-au dat seama de urmări şi caută vinovaţii. Rusia nu are nicio vină. Ei au declanşat aceste probleme şi vor să le pună în mâinile noastre”, a subliniat Putin.
Vladimir Putin şi-a exprimat convingerea că sancţiunile nu se vor reflecta asupra integrării euroasiatice şi că Acordul cu privire la Uniunea Economică Euroasiatică va fi semnat în termenul prevăzut, pe 29 mai.
Adăuga comentariu