Cutremure stiri: 502

Suzuki a lansat un motor pe benzină de 1.2 litri cu tehnologia DUALJET

30 apr. 2014,, 17:22   Ştiri Auto
3417 0
Foto: Suzuki
Suzuki a lansat, în premieră, un motor pe benzină de 1.2 litri cu tehnologia DUALJET, care combină performanţele dinamice foarte bune cu o eficienţă crescută a folosirii combustibilului. Aceasta provine dintr-o eficienţă termică îmbunătăţită, adică a crescut semnificativ gradul de transformare a energiei termice a combustibilului în energie mecanică. Motorul DUALJET va echipa modelul Suzuki Swift , furnizează o putere de 66/6000 kW/rpm, un cuplu maxim de 120/4400 Nm/rpm, un consum de 4,4l/100km şi emisii de CO2 de 100g/km.
În mod normal, mai mult de jumătate din energia combustibilului se pierde în timpul procesului de transformare în energie mecanică. Unul dintre modurile prin care Suzuki a reuşit creşterea eficienţei termice este creşterea ratei de compresie. Modelul DUALJET are o cameră de compresie mai compactă decât motoarele standard, ceea ce crează o rată de compresie optimă de 12:1. Aceasta duce la o putere şi un cuplu mai mare, plus un consum de combustibil mai mic. Pe de altă parte, mărirea ratei de compresie poate duce la o creştere a temperaturii şi a presiunii în cilindri ceee ce poate provoca combustie anormală, un efect foarte dăunător pentru motor. Pentru a elimina acest posibil efect negativ, Suzuki a implementat mai multe soluţii tehnice.

Sistemul DUALJET presupune existenţa a două injectoare de benzină pentru fiecare cilindru, o premieră pentru Suzuki. În plus, injectoarele sunt plasate mai aproape de camera de ardere, astfel că jetul fin de combustibil se vaporizează mult mai repede, temperatura internă scade şi eficienţa termică creşte, eliminând arderile anormale. Forma cămăşii, prin care trece lichidul de răcire al pistoanelor a fost îmbunătăţită tot în ideea unei eficienţe termice mărite.

Noul DUALJET propune, în premieră pentru un motor pe benzină Suzuki, un sistem EGR care preia o parte din gazele de evacuare, le răceşte şi le reintroduce în sistemul de admisie. Efectul este tot scăderea temperaturii de ardere şi a riscului apariţiei combustiei anormale. O altă soluţie tehnică inteligentă cu care vine DUALJET este îmbunătăţirea formei supapelor de admisie şi a pistoanelor, fapt care crează un amestec mult mai fin şi, deci, mai uşor de aprins şi de ars.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав