Cutremure stiri: 506

Un fost șef de la fisc riscă pînă la 10 ani de închisoare

20 mai. 2014,, 15:15   Societate
4178 1
Foto: taraclia.net
Fostul şef al Inspectoratului Fiscal de Stat al raionului Taraclia riscă între șase și 10 ani de închisoare, fiind acuzat de prejudicierea intereselor statului în proporții deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, la finele anului 2008, bărbatul, care în acea perioadă deţinea funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal de Stat Taraclia, a dispus în mod ilegal anularea pentru o zi a dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale unei firme. Suspendarea fusese anterior aplicată în legătură cu existenţa restanţelor la achitarea de către respectivul agent economic a impozitelor în mărime de 4,5 milioane de lei.

Astfel, în acea zi, la conturile întreprinderii au fost virate de către alţi agenţi economici peste 9 milioane de lei, dintre care în bugetul de stat nu au fost transferaţi banii restanţi, în sumă de 4,5 milioane de lei, ci au fost folosiţi de întreprindere în alte scopuri.

Procuratura Anticorupție a finalizat cauza penală pe numele fostului șef de la fisc și a trimis dosarul instanței de judecată.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав