X 
Cutremure stiri: 501

Andrievschi: Karasin și Lavrov vor veni să discute, nu să amenințe

5 iun. 2014,, 13:15   Politică
6086 5
Foto: noi.md
„În cazul în care funcționarii de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei au de gînd să înainteze Moldovei ultimatumul „sau-sau”, nici nu au pentru ce veni, or, actuala conducere a Republicii Moldova s-a decis ferm și declară că nu va coti de pe calea integrării europene. Dacă vin, înseamnă că totuși intenționează să negocieze pe un limbaj al partenerilor care se respectă reciproc”. Astfel a afirmat analistul politic Vitalie Andrievschi, solicitat de NOI.md să comenteze vizitele pe care urmează să le întreprindă la Chișinău ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și adjunctul acestuia Grigori Karasin.

În opinia interlocutorului, în cadrul întrevederilor va fi discutat un spectru larg de probleme actuale. „Rusia deja a avertizat că va înăspri controlul asupra calității și provenienței mărfurilor moldovenești, însă nu trebuie să ne temem prea tare de acest lucru. Pînă la urmă, Rusia la fel cooperează activ în domeniul comerțului cu țările din UE”.

„Bineînțeles, se va discuta despre neaderarea Moldovei la NATO – o problemă sensibilă pentru Rusia. Se va discuta, de asemenea, despre inadmisibilitatea încălcării drepturilor și libertăților vorbitorilor de limbă rusă din republică și transformarea limbii ruse în una străină. Nu va rămîne fără atenție nici Transnistria, în contextul unei posibile blocade a regiunii după semnarea Acordului de asociere și Acordului de liber schimb dintre Moldova și UE”, consideră expertul.

Vitalie Andrievschi este convins că Grigori Karasin neapărat va aborda problema federalizării Moldovei, iar conducerea de la Chișinău „nu ar trebui să reacționeze atît de bolnăvicios și negativ din start față de această propunere, mai ales avînd în vedere experiența amară cu Transnistria și pe fundalul situației tensionate din Găgăuzia, intențiile căreia sînt foarte clare”. „Poate ar fi mai bine să fie inițiate discuții active la acest subiect, decît să fie adusă situația la ceea ce se întîmplă acum în sud-estul Ucrainei. În acest caz, ulterior negocieri nu vor fi în genere”, este convins politologul.

„În opinia mea, Moldova a dat foarte clar de înțeles că este dispusă la un asemenea dialog, acum mingea se află în terenul părții ruse. Iar dacă Kremlinul la fel este pregătit pentru acest dialog, putem să ne așteptăm la rezultate pozitive și chiar determinate în urma acestor vizite”, a conchis Andrievschi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав