X 
Cutremure stiri: 501

Poliția declară că între jaful armat asupra încasatorilor băncii și jaful asupra angajatei unei case de schimb valutar nu există nicio legătură (VIDEO)

9 iun. 2014,, 13:25   Societate
4231 0
Foto: noi.md
„Jaful comis duminică seara asupra angajatei unei case de schimb valutar a fost posibil din cauza iresponsabilității și încălcării normelor elementare de securitate de către conducerea firmei care a avut de suferit. Vina de cele întîmplate și moartea femeii de 43 de ani aparține în totalitate administrației casei de schimb valutar”, a declarat în cadrul unui briefing șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug, relatează NOI.md.

Ion Bodrug a comunicat unele amănunte a crimei din care reiese că proprietarii casei de schimb valutar le-au încredințat celor două femei o sumă mare de bani pentru a fi transportată în oficiul central de pe strada Negruzzi, fără a le asigura paza. Sosind la sediul oficiului, una dintre femei a rămas la intrare, iar cealaltă a intrat în clădire, unde, potrivit organelor de drept, era așteptată de atacator. Acesta i-a aplicat femeii o lovitură cu un obiect greu, după care a luat banii și a dispărut de la fața locului.

Colega victimei, care aștepta afară, a văzut cum din clădire a ieșit un tînăr de constituție atletică, cu înălțimea de 180-185 cm, îmbrăcat într-un halat de construcții de culoare albastru închis, maiou negru cu inscripție albă și un chipiu negru. Bărbatul ținea în mîini un pachet de culoare albă. Potrivit datelor preliminare, în geanta angajatei casei de schimb valutar erau 20 de mii de euro, 15 mii de dolari SUA și 135 de mii de lei.

Potrivit lui Ion Bodrug, este posibil că jaful a fost comis de unul dintre angajații firmei respective.

„Atacatorul știa foarte bine cum lucrează casa de schimb valutar, cine și la ce oră va aduce banii și alte detalii. De rînd cu alte versiuni o analizăm și pe aceasta”, a precizat șeful Inspectoratului General de Poliție.

Totodată, Ion Bodrug a declarat că poliția nu este responsabilă de paza caselor de schimb valutar, or, „contribuabilii nu pot achita paza tuturor caselor de schimb private din oraș”. Potrivit funcționarului, poliția este responsabilă de asigurarea ordinii publice și securitatea cetățenilor, nu și de paza caselor de schimb private. „Chiar recent am avut întîlniri cu conducerea și proprietarii firmelor de pază, cărora le-am recomandat să înăsprească paza și să fie mai atenți”, a precizat Bodrug.

„Nu facem nicio legătură între jaful de ieri și jaful armat comis recent asupra mașinii încasatorilor.

Poliția continuă elucidarea tuturor circumstanțelor celor întîmplate”, a conchis Bodrug.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав