|
Foto: tribuna.md |
Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică nu a luat o decizie în privința moțiunii simple înaintate de fracțiunea PCRM, pe marginea situației criminogene din țară și a activității MAI. Anunțul a fost făcut de președintele comisiei, Alexandru Stoianoglo, pentru NOI.md.
Potrivit deputatului, membrii comisiei nu au putut adopta o decizie finală, întrucît propunerea Coaliției de respingere a moțiunii nu a acumulat un număr suficient de voturi. Președintele comisiei a precizat că moțiunea urmează a fi examinată de Parlament pînă pe 8 iulie.
„Cinci membri ai Coaliției au votat împotriva moțiunii, Mihai Godea s-a abținut, iar deputații comuniști din cadrul comisiei au părăsit ședința după ce au făcut declarații. Parlamentul deja urmează să ia o decizie după ce îl va audia pe ministrul de interne”, a precizat Stoianoglo.
Deputatul a menționat că decizia luată de Parlament în privința menținerii în funcție sau demisiei lui Dorin Recean va avea un caracter recomandabil.
Menționăm că la finele săptămînii trecute, fracțiunea comuniștilor a depus o moțiune împotriva activității Ministerului Afacerilor Interne, cerînd
demisia lui Dorin Recean. Comuniștii l-au acuzat pe Recean de incompetență și implicare în scheme de corupție.
Adăuga comentariu