Cutremure stiri: 505

Consiliul de Securitate al Rusiei a anunțat că hegemonia americană în lume s-a încheiat

4 iul. 2014,, 00:10   Externe
6330 3
Foto: lenta.ru
Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei Evgheni Lukianov consideră că hegemonia Statelor Unite în lume s-a încheiat. Acum, a spus el, pe scena internațională au apărut noi centre de putere. Inclusiv națiunile BRICS "și chiar Rusia și-a recăpătat poziția", - a declarat Lukianov pentru RIA Novosti.

Lukianov este de părere că toate națiunile trebuie să se adune pentru a ajunge la un acord cu privire la încheierea Războiului Rece. El a sugerat organizarea unui congres global cu cei mai importanți jucători.

"Altfel, nu vom avea reguli ale jocului, acorduri. Vor avea loc încălcări, dacă nu există obligații concrete, și lumea va deveni mai puțin gestionabilă și mai haotică", - a subliniat el.

Referindu-se la situația din Ucraina, Lukianov a declarat că linia strategică a Kievului este elaborată de consilieri americani. "Se poate afirma cu certitudine că este vorba nu numai despre mercenari americani, ci şi despre activitatea intensă a aşa numiţilor consilieri de la Washington pe teritoriul ucrainean. Eu am în vedere specialişti din cadrul serviciilor de informaţii şi speciale din Statele Unite. Acești oameni, desigur, nu se limitează la sfaturi, ci elaborează linia strategică, în strictă conformitate cu care conducerea țării adoptă decizii", - a subliniat secretarul adjunct al Consiliului de Securitate.

Comentînd informația pătrivit căreia în partea de sud-est a Ucrainei acționează unități ale companiei private americane de securitate Greystone, Lukianov a subliniat că cu mîinile mercenarilor nu se va reuși restabilirea ordinii în țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав