|
Foto: asviridov.ru |
Procuratura generală din Georgia din nou încearcă să-l interogheze pe fostul președinte Mihail Saakașvili. Potrivit citației, el trebuie să se prezinte la Procuratură de pe data de 28 iulie la ora 11:00, transmite RIA Novosti citînd serviciul de presă al instituției.
Citație pentru interogatoriu a fost transmisă sîmbătă seara mamei fostului președinte, Ghiuli Alasania. Procuratura nu a precizat cu privire la dosarul pe marginea căruia a fost citat Saakașvili pentru interogatoriu, dar avertizează că "în cazul în care Saakașvili nu se va prezenta în fața procurorilor, împotriva lui vor fi aplicate acțiunile prevăzute de lege".
Saakașvili a părăsit Georgia imediat după inaugurarea noului președinte în luna noiembrie a anului trecut și nu s-a mai ăntors în patrie. Procurorii cred că Saakașvili se află în prezent la Kiev.
Adăuga comentariu