|
Foto: noi.md |
La Guvern a fost convocată o şedinţă extraordinară a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică în legătură cu apariția mai multor focare de hepatită virală A, relatează NOI.md cu referire la site-ul executivului.
Într-o perioadă scurtă de timp au fost depistate 89 de persoane afectate de virusul hepatitei virale A. Focarul a fost depistat în cîteva sate din raioanele Străşeni şi Călăraşi.
Membrii Comisiei au constatat că apariţia focarelor hepatitei virale A din raionul Străşeni ţine de igiena personală precară a cetăţenilor şi de consumul apei din fîntînile de mină infestate. Poluarea fîntînilor s-a produs din cauza neevacuării la timp a deşeurilor menajere şi a utilizării haznalelor rudimentare.
Vicepremierul Tatiana Potîng, care a prezidat şedinţa, a subliniat importanţa profilaxiei maladiilor infecţioase şi a specificat că sînt inadmisibile cazurile în care dintr-o localitate se evacuează 24 de tone de gunoi menajer doar după ce se constată apariţia unei maladii hepatice.
În cadrul şedinţei Comisiei naţionale de sănătate publică s-a constatat încă o dată că construcţia unor reţele de canalizare în toate localităţile din Republica Moldova şi organizarea evacuării industriale a deşeurilor menajere are o importanță deosebită pentru prevenirea acestei afecțiuni periculoase a ficatului.
Adăuga comentariu